Sari la conținut

Decizia CCR nr. 733/2018Punctul 11

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
20.11.2018
Dosarul
4.047/866/2015

11. De asemenea, precizează că, prin raportare la art. 129 din Constituție și la jurisprudența Curții Constituționale, în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, Legea fundamentală nu prevede obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci statuează referitor la posibilitatea de a se exercita căile de atac, în condițiile legii. Astfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar în conformitate cu art. 129, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Așa fiind, în virtutea mandatului său constituțional, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie