Decizia CCR nr. 100/2019Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând, pe larg, motivele formulate în fața instanței de judecată și aflate la dosarul cauzei. Astfel, susține, în esență, că sancțiunea reglementată de dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 reprezintă o sancțiune de natură administrativă, o restrângere a unui drept, aplicată automat, fără a lăsa o marjă de apreciere și o posibilitate de individualizare a acesteia. De asemenea apreciază că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul proporționalității consacrat de art. 53 alin. (2) din Constituție, precum și legislația europeană, durata acestei măsuri de restricționare a dreptului de a ocupa o funcție de demnitate publică fiind stabilită fără o limită minimă și maximă, fără posibilitatea unei individualizări legale sau personale, neavând nicio relevanță natura faptei care a generat situația. Restrângerea dreptului de a ocupa o funcție de demnitate publică este de 3 ani, indiferent de împrejurările și starea de fapt, fiind aplicată, în lipsa unui criteriu de individualizare, ope legis. Depune concluzii scrise. ...