Sari la conținut

Decizia CCR nr. 121/2019Punctul 8

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.02.2019
Dosarul
3.928/312/2016

8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât autorul excepției invocă doar în mod formal prevederile art. 1, art. 16 și ale art. 20 din Constituție, critica de neconstituționalitate nefiind motivată sub aspectul pretinsului raport de contrarietate dintre textul legal criticat și normele constituționale invocate, ceea ce contravine art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, criticile avansate de autorul excepției relevă aspecte ce țin de lipsa unor norme subsecvente sau conexe obiectului de reglementare a textului criticat, apreciindu-se faptul că pentru rezolvarea pozitivă a celor semnalate, „se impune reglementarea publică a unor norme de natură să califice ori să controleze activitatea agenților constatatori cu mijloace tehnice omologate“, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale, pretinsa omisiune legislativă putând fi remediată numai pe cale legislativă, iar nu prin intermediul unui control de constituționalitate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie