Decizia CCR nr. 137/2019Punctul 18

18. În legătură cu cea de-a doua condiție, autorii sesizării menționează că „motivarea urgenței evidențiază rațiunea și utilitatea reglementării, nu însă și existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, pe care mai degrabă o proclamă, fără a o motiva, potrivit exigenței textului constituțional de referință. Guvernul nu a indicat care ar fi fost interesul public lezat, în ce ar fi constat prejudiciile, care ar fi fost persoanele vătămate etc., aspecte esențiale menite să demonstreze că remedierea situației prin lege ar fi produs consecințe grave, cauzate de durata mai îndelungată a adoptării acestor acte normative, iar singura modalitate de a evita un asemenea scenariu era adoptarea unei ordonanțe de urgență. Având în vedere că între data adoptării ordonanței de urgență și data expirării termenului legal de 3 luni au fost aproximativ 13 zile, Parlamentul ar fi putut adopta o lege cu procedură de urgență, în timp util sau cu o minimă depășire a perioadei de referință, prin care să proroge data activării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție sau chiar să abroge art. 88^1-88^9 din Legea nr. 304/2004, conform recomandării din cel mai recent raport M.C.V., soluție care ar fi pus capăt oricăror probleme“. ...