Sari la conținut

Decizia CCR nr. 179/2019Punctul 25

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.03.2019
Dosarul
4.779/63/2016

25. În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 și ale art. 21 din Constituție, a arătat că acestea nu pot fi reținute, întrucât legiuitorul, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, este liber să stabilească atât sancțiunile, cât și situațiile când pedepsele pot fi reduse. Instituirea unor cauze de reducere a pedepselor numai pentru anumite infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005 constituie o măsură de politică penală, determinată de specificul infracțiunilor în cauză, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, și nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea Constituțională a reținut, în mod constant, în jurisprudența sa că principiul egalității în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracțiunilor, iar reglementarea unui regim sancționator în funcție de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracțiunea săvârșită este expresia firească a principiului constituțional menționat, care impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar la situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferențiat. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie