Sari la conținut

Decizia CCR nr. 287/2019Punctul 19

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
07.05.2019
Dosarul
41.740/3/2016

19. Curtea reține că, potrivit dispozițiilor criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază, al sporurilor, al indemnizațiilor, al compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, însă, prin excepție, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi va fi salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Interpretând aceste dispoziții de lege, prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că sintagma „salarizat la același nivel“ are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, „precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010“ și că nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie