Decizia CCR nr. 362/2019Punctul 51

51. Referitor la comparația pe care o face autorul excepției, între textul de lege criticat - care nu permite exercitarea vreunei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat acțiunea de anulare a ordinului de retragere a cetățeniei române - și textul cuprins în art. 31 din Legea nr. 21/1991 - care se referă la renunțarea la cetățenia română, și care stabilește, în alin. (6) , că ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, prin care se respinge cererea de renunțare la cetățenia română, poate fi atacat la instanța de contencios administrativ (situație similară, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, cu ordinul de retragere a cetățeniei române), dar, în plus, hotărârea de primă instanță este supusă recursului -, Curtea reține că nici această susținere nu poate fi primită. Astfel, potrivit art. 24 din Legea nr. 21/1991, cetățenia română se pierde prin: a) retragerea cetățeniei române; b) aprobarea renunțării la cetățenia română; c) în alte cazuri prevăzute de lege. Curtea reține, pe de o parte, că, din perspectiva efectului de pierdere a cetățeniei române, ordinul de admitere a sesizării de retragere a cetățeniei este similar cu ordinul de aprobare a cererii de renunțare la cetățenia română, iar nu cu ordinul prin care se respinge cererea de renunțare la cetățenia română. Pe de altă parte, Curtea reține că cele două cazuri de pierdere a cetățeniei române, din inițiativa statului român sau din inițiativa persoanei - respectiv, retragerea și aprobarea renunțării la cetățenie - sunt reglementate separat, în art. 37 și, respectiv, în art. 36 din Legea nr. 21/1991, acestea putând interveni pentru motive diferite și în cadrul unor proceduri diferite. Prin urmare, nu se pot compara regulile de procedură aplicabile renunțării la cetățenia română cu regulile de procedură aplicabile retragerii acesteia. ...