Decizia CCR nr. 374/2019Punctul 8
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 28.05.2019
- Dosarul
- 7.661/118/2016
8. În aplicarea acestui text de lege, în practica judiciară s-a stabilit că ipotezele în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală, fiind circumscrise doar situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 538 și 539 din Codul de procedură penală, excluzându-se, implicit, orice altă posibilitate a persoanei vătămate de a solicita, în orice mod și sub orice alt temei legal, acoperirea unui prejudiciu de această natură. De altfel, prin Decizia nr. 619 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 16 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a apreciat că reglementarea de către legiuitor, în mod expres și limitativ, doar a acestor situații nu are semnificația unei încălcări a dreptății ca valoare supremă în statul de drept și nici a unei limitări a accesului liber la justiție, garantat de art. 21 din Constituție, sau a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât este la latitudinea legiuitorului să stabilească aceste condiții și limite. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.