Decizia CCR nr. 395/2019Punctul 3
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 05.06.2019
- Dosarul
- 1.342L/2/2019
3. În motivarea sesizării de neconstituționalitate se arată că hotărârea adoptată este contrară art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât dezbaterile din plenul Camerei Deputaților privitoare la numirea unui judecător la Curtea Constituțională au depășit programul regulamentar de lucru. Astfel, deși programată a se desfășura în intervalul 10,00-11,30 din ziua de 7 mai 2019, program agreat de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, liderul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat a solicitat prelungirea ședinței după depășirea timpului alocat, în jurul orei 12,00. Se apreciază că prelungirea programului de lucru s-a realizat în mod neregulamentar, cu încălcarea art. 144 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, din moment ce, pe de o parte, programul de lucru, la momentul solicitării de prelungire, era deja depășit, iar, pe de altă parte, solicitarea de prelungire a fost făcută în cursul dezbaterii, și nu la începutul ședinței. În consecință, se apreciază că hotărârea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului legalității, care impune inclusiv „puterii legiuitoare“ respectarea actelor normative pe care le emite. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.