Decizia CCR nr. 409/2019Punctul 17

17. Acordul de recunoaștere a vinovăției constituie - așa cum a reținut Curtea Constituțională prin decizia mai sus menționată - o procedură specială, în cadrul căreia se disting două etape: prima implică manifestarea de voință a inculpatului și a procurorului, care trebuie să intervină în faza de urmărire penală, în urma căreia se încheie un acord între procuror și inculpat, ce constituie o veritabilă „convenție de drept penal“. Cea de-a doua etapă se desfășoară în fața instanței de judecată, fără întocmirea rechizitoriului și fără parcurgerea camerei preliminare. Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în cursul urmăririi penale este un „element de justiție negociată“, căci felul, cuantumul și modul de executare a pedepsei se stabilesc prin negociere între procuror și inculpat. Instanța verifică acordul de recunoaștere încheiat între procuror și inculpat și, în cazul în care acordul îndeplinește condițiile de legalitate cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, iar soluția propusă prin acord nu este prea blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului, admite acordul și pronunță o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei; în caz contrar, respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite cauza procurorului în vederea continuării urmăririi penale. În acest fel, inculpatul are oportunitatea de a negocia cu procurorul condițiile acordului său, participând astfel la procesul decizional de stabilire a pedepsei, beneficiu ce nu mai este prevăzut la soluționarea cauzei după sesizarea prin rechizitoriu. ...