Sari la conținut

Decizia CCR nr. 444/2019Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
11.07.2019
Dosarul
4.048/90/2015

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate permit un tratament discriminatoriu între instituțiile publice, societățile și companiile naționale, regiile autonome, societățile unde statul este acționar integral sau majoritar, pe de o parte, și persoanele juridice de drept privat, pe de altă parte, creându-se inegalități ce decurg din faptul că, pentru acestea din urmă, nu este necesară obținerea unui acord prealabil din partea unor entități pentru a achiziționa servicii juridice de consultanță, asistență sau reprezentare, în timp ce această obligație revine instituțiilor publice și societăților la care statul este acționar integral sau majoritar. În acest context, se apreciază că interpretarea potrivit căreia este necesar un acord prealabil din partea consiliului județean conduce la încălcarea accesului liber la justiție în cazul autoarei excepției de neconstituționalitate, deoarece acesta se întrunește numai o dată în fiecare lună, cu atât mai mult cu cât în consiliul de administrație al acesteia este delegat un reprezentant al consiliului județean, care, prin acordul exprimat, presupune girul dat de consiliul județean. De asemenea, prin condiționarea menționată, operează o restrângere a drepturilor acestor entități. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie