Sari la conținut

Decizia CCR nr. 467/2019Punctul 251

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
29.07.2019
Dosarul
1.135A/2019

251. Așadar, sub aspectul efectelor pe care le produce decizia de constatare a neconstituționalității unei legi, în ansamblul ei, diferența specifică dintre legea de transpunere a deciziilor instanței constituționale, declarată neconstituțională în ansamblul ei, și celelalte tipuri de legi, declarate neconstituționale, în ansamblul lor, este dată de reglementarea expresă din art. 147 din Constituție, care instituie în sarcina Parlamentului obligația de a asigura constituționalizarea normelor legale, în acord cu deciziile instanței constituționale. Având în vedere aceste argumente, ca efect al prezentei decizii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (2) și (4) din Legea fundamentală, Parlamentului îi revine în continuare obligația să reexamineze legea supusă controlului, iar, în cadrul acestei proceduri, să se conformeze celor statuate atât prin prezenta decizie, cât și prin deciziile anterioare la care Curtea Constituțională a făcut trimitere. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie