Sari la conținut

Decizia CCR nr. 516/2019Punctul 11

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.09.2019
Dosarul
3.146/2/2017

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în actul de sesizare, îl constituie prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în partea referitoare la sintagma „orice persoană interesată“, lege republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, având următorul cuprins: „În cazul în care Inspecția Judiciară este titulară a acțiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.“ Ulterior sesizării Curții Constituționale, art. 45 din Legea nr. 317/2004 a fost modificat prin art. I pct. 37 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018. În prezent, soluția legislativă criticată de autorul excepției se regăsește în art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, având următorul cuprins: „Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.“ Având în vedere susținerile autorului excepției, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 45 alin. (1) , cu referire la sintagma „orice persoană interesată“, din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie