Decizia CCR nr. 594/2019Punctul 21
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 09.10.2019
- Dosarul
- 2.029A/2019
21. Curtea constată că reglementarea obligației titularilor de activități, pentru care este necesară reglementarea prin emiterea autorizației de mediu, respectiv a autorizației integrate de mediu, de a obține periodic (anual) o viză constituie modalitatea prin care autoritățile cu competențe de monitorizare în domeniu verifică, pe de o parte, dacă au intervenit modificări care să afecteze condițiile stabilite prin actele de reglementare și, pe de altă parte, dacă titularul unei autorizații/autorizații integrate de mediu își desfășoară activitatea în condițiile pentru care a fost emisă autorizația. Opțiunea legiuitorului român de a adapta sistemul de autorizare la noile realități sociale și economice sub aspectul reevaluării continue, periodice și sistematice apare ca fiind nu doar justificată, ci și necesară și oportună. O atare modificare nu produce însă nicio consecință asupra valabilității autorizațiilor de mediu și a autorizațiilor integrate de mediu deja emise, valorificarea acestora urmând a se realiza în concordanță cu noile dispoziții legale. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.