Decizia ÎCCJ nr. 17/2025 (RIL)Punctul VI

VI. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

23. În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului au fost identificate mai multe hotărâri care, deși nu vizează strict problema de drept supusă analizei, prezintă relevanță asupra naturii arestului la domiciliu. Astfel, cu titlu de exemplu pot fi enumerate:

– Hotărârea din 6 noiembrie 1980, pronunțată în Cauza Guzzardi împotriva Italiei (paragrafele 93 și 95), prin care instanța de la Strasbourg a statuat că privarea de libertate poate îmbrăca diverse forme, nu întotdeauna asemănătoare cu închisoarea, acestea fiind necesar a fi evaluate nu din perspectiva formei, ci a conținutului, cum ar fi obligația de a sta într-un spațiu limitat, izolarea de societate și de familie, încetarea îndeplinirii îndatoririlor oficiale, imposibilitatea contactului liber cu diferite categorii de persoane; ...

– Hotărârea din 28 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Lavents împotriva Letoniei, paragraful 64, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a contestat argumentul Guvernului conform căruia, pe durata arestului la domiciliu al reclamantului și a spitalizării sale, condițiile create erau mai bune decât cele din închisoare. Totuși, instanța europeană a reamintit că art. 5 din Convenție nu reglementează condițiile privării de libertate. De fapt, noțiunile de „grad“ și „intensitate“, ce figurează în jurisprudența organelor Convenției ca fiind criterii de aplicabilitate pentru art. 5 din Convenție, vizează exclusiv nivelul restricțiilor legate de libertatea de deplasare, și nu diferența de confort sau regim intern în diferitele locații privative de libertate. ... ... ...