Decizia CCR nr. 614/2019Punctul 25

25. Referitor la critica potrivit căreia măsura desființării bunului/construcției reprezintă o veritabilă ingerință în dreptul la „un bun“, prin Decizia nr. 1.123 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011, Curtea a statuat că art. 44 din Constituție referitor la garantarea dreptului de proprietate stabilește că limitele și conținutul acestuia sunt stabilite prin lege, iar alin. (7) al aceluiași text constituțional prevede că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. De asemenea, din jurisprudența Curții Constituționale și din cea a Curții Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportă unele limitări, care trebuie să păstreze un echilibru între interesul general și interesul privat al cetățenilor. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 144 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004, și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1982, pronunțată în Cauza Sporrong și Lönnroth împotriva Suediei, din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, și din 21 aprilie 2005, pronunțată în Cauza Basoukou împotriva Greciei. ...