Decizia CCR nr. 648/2019Punctul 6

6. Reține că art. 318 din Codul de procedură penală reglementează, corelativ introducerii principiului oportunității exercitării acțiunii penale, instituția renunțării la urmărirea penală, care se poate dispune în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani. Arată că această instituție și-a dovedit utilitatea în practică, contribuind la degrevarea instanțelor de judecată de un număr însemnat de dosare pentru care procurorii au apreciat că nu există interes public în urmărirea penală a respectivelor fapte. Este de acord că Parlamentul se bucură de o competență exclusivă în reglementarea măsurilor ce țin de politica penală a statului, însă apreciază că această competență nu este absolută, în sensul excluderii exercitării controlului de constituționalitate asupra măsurilor adoptate, iar, în limita în care în procesul de legiferare s-a încălcat principiul „ultima ratio“, legiuitorul a încălcat art. 1 alin. (3) din Constituție, îndepărtându-se de noțiunea de stat de drept. Totodată, susține că, limitând puterea judecătorească în ceea ce privește aplicarea principiului oportunității renunțării la răspunderea penală și în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 5 ani, se încalcă echilibrul puterilor în stat, principiul legalității primând în acest caz în dauna celui al oportunității, deși era necesar ca acestea să se afle într-un echilibru. ...