Sari la conținut

Decizia CCR nr. 681/2019Punctul 13

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
31.10.2019
Dosarul
4.149/2/2017

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 70 alin. (1) și alin. (2) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care, la data sesizării Curții Constituționale, aveau următorul conținut:

– Art. 70 alin. (1) : „Inspectorii din cadrul Inspecției Judiciare sunt numiți în funcție de către inspectorul-șef, în urma unui concurs, pentru un mandat de 6 ani, dintre judecătorii și procurorii care au o vechime de cel puțin 8 ani în magistratură, care au cel puțin grad de tribunal sau parchet de pe lângă tribunal și au avut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare.“; ...

– Art. 70 alin. (2) teza finală: „Concursul constă în susținerea unei probe scrise și a unui interviu, iar tematica de concurs include legile, regulamentele și orice alte reglementări în materia organizării și funcționării instanțelor, a parchetelor și a Inspecției Judiciare, precum și prevederile Codului de procedură penală sau ale Codului de procedură civilă, în funcție de specializarea judecătorului sau procurorului candidat. Interviul are o pondere de maximum 30% în media finală a concursului. Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului se aprobă prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea inspectorului-șef și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.“ ... ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie