Decizia CCR nr. 6/2020Punctul 7

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile art. 105 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 44 și art. 20 prin raportare la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece acestea instituie transferul de drept al proprietății bunului ce face obiectul contractului de leasing, chiar dacă toate ratele aferente acestuia nu au fost achitate. Având în vedere și dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, prin care se statuează că drepturile locatorului/finanțatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situația în care locatarul/utilizatorul se află în reorganizare judiciară și/sau faliment, coroborate cu prevederile constituționale prin care se instituie garanția dreptului de proprietate, se susține că în cazul de față această garanție este înlăturată în favoarea utilizatorului, chiar dacă obligațiile contractuale născute anterior procedurii insolvenței nu au fost îndeplinite. Prin urmare, în cazul finanțatorului operează o expropriere fără a exista o situație de utilitate publică și fără o justă despăgubire. În acest context se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 692 din 27 noiembrie 2014, Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014 și Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015) și a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunțată în Cauza Sporrong și Lönnroth împotriva Suediei) cu privire la dreptul de proprietate privată și la principiul proporționalității. ...