Decizia CCR nr. 24/2020Punctul 70
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 22.01.2020
- Dosarul
- 2.030
70. Prin urmare, domeniile conexe se pot identifica, în cazul de față, prin activități specifice activității de reglementare în domeniul energiei electrice, termice, al gazelor naturale (elaborarea, aprobarea și monitorizarea aplicării normelor și măsurilor legislative proprii sectorului de activitate), prin activități specifice politicilor de mediu sau de concurență, de exemplu, politici necesar a fi aplicate în orice sector strategic al economiei naționale, sau prin activități auxiliare, secvențiale și cu caracter tehnic, prin care se realizează, efectiv, activitatea specifică domeniilor principale ale energiei electrice, termice și al gazelor naturale. Exemplificative în acest sens sunt prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 429/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 10 iulie 2013, în prezent abrogată, prin care se arătau funcțiile pe care le îndeplinea Departamentul pentru Energie, funcția prevăzută la lit. b) fiind cea „de reglementare și sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și instituțional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice din domeniul energiei și din alte domenii conexe: conservarea energiei, recuperarea instalațiilor, reciclarea materialelor și gestionarea resurselor materiale, restructurarea și, după caz, privatizarea operatorilor economici care funcționează sub autoritatea sa“. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.