Sari la conținut

Decizia CCR nr. 150/2020Punctul 105

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
12.03.2020
Dosarul
297D/2020

105. Libertatea alegătorilor de a-și exprima voința politică implică în primul rând ca procedura de votare prevăzută de lege să fie respectată. În practică, alegătorii trebuie să aibă posibilitatea să voteze pentru listele sau candidații înregistrați în circumscripția electorală în care au domiciliul sau reședința, ceea ce înseamnă că ei trebuie să primească buletinele de vot în care sunt înscrise numele acelor candidați în vederea exercitării dreptului de vot (Raportul explicativ, paragraful 27). Având în vedere că, pe de o parte, potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 208/2015, numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaților se determină prin raportarea numărului de locuitori al fiecărei circumscripții electorale la normele de reprezentare, și, pe de altă parte, potrivit art. 54 alin. (2) și (3) din Legea nr. 208/2015, depunerea candidaturilor este condiționată de dovada susținerii unui minimum de alegători înscriși în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reședința în circumscripția respectivă, apare nu numai ca firesc, dar este în logica și în scopul legii ca exercitarea dreptului de vot al cetățenilor dintr-o anumită circumscripție electorală să se realizeze cu privire la persoanele înscrise pe listele de candidați și candidaturile independente pentru Senat și Camera Deputaților din respectiva circumscripție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie