Decizia CCR nr. 152/2020Punctul 99

99. În ceea ce privește critica autorului excepției de neconstituționalitate, potrivit căreia art. 14 lit. c^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) , ale art. 61 alin. (1) , ale art. 53 alin. (1) , ale art. 73, ale art. 115, ale art. 126 alin. (2) , ale art. 129 și ale art. 131 alin. (2) din Constituție, întrucât permit Președintelui României ca, prin decretul de instituire a stării de urgență, să adopte măsuri de primă urgență, care implică modificarea legislației în vigoare, Curtea constată că, așa cum s-a menționat mai sus, nicio dispoziție legală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, coroborată cu norma criticată de autorul excepției, nu îndrituiește Președintele să adopte norme cu rang de lege, astfel încât instanța constituțională să poată reține încălcarea normelor constituționale invocate. Astfel, dispozițiile ordonanței de urgență stabilesc, în art. 26 alin. (1) , că „Pe durata stării de urgență, instituită în temeiul art. 3 lit. a) , se pot dispune următoarele: a) aplicarea planurilor aprobate, conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și ale decretului de instituire; b) organizarea și asigurarea cu prioritate a transporturilor, comunicațiilor, produselor, resurselor și infrastructurii pentru nevoile forțelor destinate apărării; c) închiderea frontierei de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și supravegherea frontierei pe toată lungimea sa; d) rechiziționarea de bunuri, potrivit legii“. Prin urmare, măsurile de primă urgență pe care Președintele le poate adopta au caracter administrativ și nu pot viza decât aspectele reglementate de lege. ...