Decizia CCR nr. 198/2020Punctul 6
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 28.05.2020
- Dosarul
- 2.231/302/2016
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt contrare dreptului la un proces echitabil, deoarece instituie o veritabilă prezumție de temeinicie și legalitate în ceea ce privește procesul-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții, contravenientul fiind cel ce are sarcina de a-și proba nevinovăția și de a aduce argumente împotriva celor menționate de agentul constatator. Or, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravențiile sunt, în realitate, fapte de natură penală. Prin urmare, se apreciază că cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței obligația de a administra tot probatoriul necesar aflării adevărului, care trebuie să manifeste un rol activ, din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, se consideră că valoarea (cuantumul) amenzii aplicate conduce la restrângerea activității economice a persoanei, nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și cu scopul urmărit. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.