Decizia CCR nr. 200/2020Punctul 27
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 28.05.2020
- Dosarul
- 9.464/180/2017
27. Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere formulat anterior și reținut de Curtea Constituțională în Decizia nr. 279 din 10 mai 2016, Decizia nr. 466 din 28 iunie 2016 și Decizia nr. 479 din 30 iunie 2016, în sensul constituționalității dispozițiilor legale criticate, întrucât accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru. De asemenea, nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind, astfel, justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Astfel, regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.