Decizia CCR nr. 235/2020Punctul 21

21. Cu privire la dispozițiile art. 4 din Legea privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, Avocatul Poporului susține că acestea încalcă art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală referitor la prezumția de nevinovăție, întrucât instituie o prezumție de veridicitate pentru faptele sesizate în scris de personalul didactic, în cursul unei proceduri judiciare. Prin această măsură, legiuitorul dezechilibrează raportul privind egalitatea persoanelor în fața legii, fără nicio justificare obiectivă. Astfel, prezumția de veridicitate sau „prezumția de temeinicie“ reprezintă o presupunere relativă a conformității aspectelor menționate în scris de personalul didactic cu implicațiile realității factuale la care actul se referă. Cu alte cuvinte, starea de fapt consemnată în conținutul oricărui act emis de către personalul didactic se prezumă, până la proba contrară, a se subsuma întocmai adevărului obiectiv. Sub aspect probator, legiuitorul a inversat sarcina probei, fiind prezumate a fi reale aspectele relatate de personalul didactic, urmând ca celelalte persoane interesate să facă dovada contrară. Or, această inversare a sarcinii probei nu are nicio justificare și va adânci eventualele tensiuni existente între elevi, părinți, pe de o parte, și profesori, pe de altă parte. ...