Decizia CCR nr. 241/2020Punctul 14

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că Legea nr. 303/2004 a abrogat vechea reglementare prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, potrivit căreia „Președintele, vicepreședintele, președinții de secții și ceilalți judecători ai Curții Supreme de Justiție sunt numiți prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, făcută la recomandarea ministrului justiției, pe o perioadă de 6 ani“. Noua reglementare - Legea nr. 303/2004, în forma avută ca urmare a republicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005 - nu a mai prevăzut existența unui mandat pentru judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 52 alin. (1) stabilind că „Promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se face de către Consiliul Superior al Magistraturii, dintre persoanele care au îndeplinit funcția de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau curți de apel, au obținut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar, s-au remarcat în activitatea profesională și au o vechime în funcția de judecător sau procuror de cel puțin 12 ani“. ...