Sari la conținut

Decizia CCR nr. 239/2020Punctul 69

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
03.06.2020
Dosarul
524A/2020

69. Sub aspectul pretinsei încălcări a principiului neretroactivității legii, Guvernul consideră că acest principiu răspunde preocupării de securitate juridică, fiind o garanție pentru situațiile juridice legal create și consolidate sub imperiul legii vechi. Astfel, din analiza art. II și art. III din legea criticată, rezultă că se procedează la o demitere în bloc a membrilor actuali ai Plenului Consiliului Concurenței ca urmare a depunerii jurământului de către membrii ce vor fi numiți prin hotărâre a Camerei Deputaților și Senatului în procedura ce va fi demarată în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Așadar, consecința acestor prevederi ar fi încetarea de drept a mandatelor membrilor Plenului aflați în exercitarea funcției, cu nerespectarea duratei de 5 ani prevăzute de art. 15 din Legea nr. 21/1996, introducându-se astfel, în mod artificial, o cauză de încetare a mandatelor în curs printr-o normă inexistentă la data numirii în funcție, fiind aplicabile mutatis mutandis considerentele următoare din jurisprudența Curții Constituționale: „în condițiile în care legea își propune să modifice statutul dobândit la data începerii mandatului, prin instituirea unui caz nou de încetare a acestuia, legea devine retroactivă. Art. 15 alin. (2) din Constituție consacră principiul neretroactivității legii, în sensul că o lege odată adoptată de Parlament va putea produce efecte juridice numai pentru viitor.“ În consecință, Guvernul apreciază că dispozițiile art. II și art. III din legea criticată sunt de natură să conducă la încălcarea principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie