Decizia CCR nr. 243/2020Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului părții prezente, care arată că achiesează la susținerile autoarei excepției. În acest sens, solicită constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, care încalcă prevederile art. 1 alin. (3) -(5) , ale art. 15 alin. (2) și ale art. 16 din Constituție, întrucât în definiția funcționarului public asimilat se regăsesc două sintagme care nu sunt explicitate în Codul penal, și anume „serviciu de interes public“ și „autoritate publică“. De semnificația dată acestor două noțiuni depinde încadrarea unei persoane în categoria funcționarilor publici asimilați, lipsa definirii respectivelor sintagme în Codul penal ducând la aplicarea legii prin analogie. Arată, totodată, că explicația dată noțiunii de „autorități publice“ prin dispozițiile art. 240 din Legea nr. 187/2012 (pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal) se raportează strict la prevederile art. 135 din Codul penal, iar nu și la dispozițiile art. 175 alin. (2) din același cod. Aceste neclarități cu privire la modalitatea de reglementare a noțiunii de funcționar public asimilat echivalează cu absența unei definiții legale a obligației ce incumbă unei persoane pentru ca acțiunea sau inacțiunea ei să nu fie ulterior încadrată într-o normă de incriminare și să suporte rigorile legii penale. Subliniază că prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție instituie principiul legalității, potrivit căruia legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de calitate, și anume accesibilitatea, claritatea și previzibilitatea. De asemenea, potrivit principiului securității juridice, cetățenii trebuie să fie protejați împotriva insecurității pe care o poate crea dreptul. Așa cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa referitoare la prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie, ci trebuie să definească în mod clar infracțiunile, astfel încât cetățenii să cunoască consecințele faptelor lor. Or, din cauza lipsei definiției sintagmelor „serviciu de interes public“ și „autoritate publică“, instanțele judecătorești aplică prin analogie textul de lege criticat. Lipsa de claritate și previzibilitate a dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal este evidențiată și de numărul mare de decizii pronunțate cu privire la acest text de lege de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și anume deciziile nr. 20 din 29 septembrie 2014, nr. 26 din 3 decembrie 2014, nr. 8 din 15 martie 2017 și nr. 18 din 30 mai 2017. Susține că, prin deciziile menționate, instanța supremă a legiferat, astfel încât, practic, orice persoană care își desfășoară activitatea în mediul privat poate fi considerată funcționar public asimilat. Concluzionează că dispozițiile art. 175 alin. (2) din Codul penal sunt neconstituționale, întrucât permit o interpretare foarte largă, ce excedează intenției legiuitorului. ...