Sari la conținut

Decizia CCR nr. 331/2020Punctul 24

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
11.06.2020
Dosarul
1.352/121/2017

24. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile criticate au un conținut similar cu al unor acte normative prin care a fost suspendată și pentru perioade anterioare intervalului 1 martie-31 decembrie 2017 acordarea drepturilor salariale suplimentare prevăzute de art. 20 alin. (1) -(2) din anexa nr. VII: Familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, Ordine publică și Siguranță națională“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Acestea prevedeau că: „(1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel: Vechime efectivă: - până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; - între 5-10 ani - un ajutor egal cu 6 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; - între 10-15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; - între 15-20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; - între 20-25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; - între 25-30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; - peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază. (2) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, trecuți în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situația în care pot desfășura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menținute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcției de bază, respectiv cu două salarii ale funcției de bază.“ ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie