Sari la conținut

Decizia CCR nr. 372/2020Punctul 50

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
17.06.2020
Dosarul
547A/2020

50. Critica de neconstituționalitate privește art. I pct. 2 [cu referire la art. 17 alin. (1) ] din lege, de a cărui neconstituționalitate este legată o critică de fond care privește, în realitate, art. I pct. 1 din lege. Cu alte cuvinte, prin intermediul constatării neconstituționalității unui text de corelare de natură tehnică {art. I pct. 2 [cu referire la art. 17 alin. (1) ]} se urmărește justificarea exercitării controlului de constituționalitate asupra textului de lege ce privește fondul nemulțumirii autorului obiecției (art. I pct. 1). Această construcție juridică a fost realizată pentru că cele două norme au fost adoptate în etape procedurale diferite, respectiv înainte și după cererea de reexaminare formulată de Președintele României, iar formularea obiecției de neconstituționalitate în cazul dat poate privi numai etapa procedurală ulterioară cererii de reexaminare formulate, nu și cea anterioară. Or, în principal, autorul obiecției este interesat de constatarea neconstituționalității textului adoptat în procedura anterioară cererii de reexaminare formulate, mai exact de cauza care a determinat adoptarea dispoziției de corelare. Însă, astfel cum s-a arătat, după adoptarea legii ca urmare a formulării unei cereri de reexaminare, obiecția de neconstituționalitate nu poate privi dispozițiile legale adoptate anterior formulării acestei cereri. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie