Sari la conținut

Decizia CCR nr. 588/2020Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
14.07.2020
Dosarul
697A/2020

6. Astfel, s-au modificat titlul Ordonanței de urgență, art. 1, art. 2 (devenit art. 11), art. 3 și anexa prin introducerea noțiunii de „coș lunar de consum pentru un trai decent“, noțiune complet diferită, din punctul de vedere al conținutului, de noțiunea folosită de către inițiatori și cea regăsită în forma adoptată în vot de către Senat. Altfel spus, s-a modificat substanțial în Camera Deputaților întreg conținutul legii, fără a fi discutat și supus adoptării în Camera de reflecție, în Senat. Raportul final adoptat de către Comisia raportoare este relevant în ceea ce privește modificarea substanțială a conținutului legii sesizate prin amendamentele adoptate în Camera decizională, autorii amendamentelor care vizau fiecare dintre articolele Legii sesizate arătând că sunt noțiuni diferite, având baze social-economice diferite. „Noțiunea de coș lunar de consum pentru un trai decent (cea introdusă prin amendamentele criticate) este diferită de cea de coș minim de consum. Coșul minim de consum include acoperirea acelor nevoi care sunt necesare subzistenței, în timp ce coșul minim de consum pentru un trai decent include pe lângă un set de cheltuieli periodice necesare pentru îndeplinirea unor nevoi de bază necesare supraviețuirii și o serie cuprinzătoare de nevoi curente cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educația, îngrijirea sănătății, transportul, comunicațiile, recreerea, precum și eventuale cheltuieli neprevăzute (evenimente familiale, probleme de sănătate etc.)“. În ceea ce privește anexa, aceasta a fost complet modificată în forma adoptată la Camera Deputaților, inclusiv Nota de final, atât în ceea ce privește conținutul, cât și structura sa, aspecte care rezultă din simpla comparare a celor două anexe. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie