Decizia CCR nr. 582/2020Punctul 15
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 14.07.2020
- Dosarul
- 27.360/3/2017
15. De altfel, prin Decizia nr. 24 din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 17 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit următoarele: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 26 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 în cazul absolvenților care, la încadrarea ca procurori imediat după terminarea studiilor superioare juridice sau, după caz, a Institutului Național al Magistraturii, în unități din altă localitate decât cea de domiciliu, au beneficiat de o indemnizație de instalare egală cu indemnizația de încadrare brută lunară corespunzătoare funcției în care au fost încadrați, iar, ulterior, în executarea obligației prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, s-au prezentat la examenul de capacitate, au promovat examenul și au fost numiți judecători sau, după caz, procurori, în unități din altă localitate decât cea în care au efectuat perioada de stagiu, indemnizația de instalare nu se restituie.“ ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.