Sari la conținut

Decizia CCR nr. 638/2020Punctul 13

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
23.09.2020
Dosarul
851A/2020

13. Curtea observă că, în prezenta cauză, subzistă ultima ipoteză menționată. Astfel, potrivit fișei legislative și sesizării înregistrate la Curtea Constituțională, legea criticată a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în data de 10 iunie 2020, a fost depusă în aceeași dată la secretarii generali ai Camerelor Parlamentului pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii, iar la data de 12 iunie 2020 a fost trimisă la Președintele României pentru promulgare. Promulgarea și publicarea legii sau realizat în data de 1 iulie 2020, așadar după expirarea termenului de protecție de 2 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. În aceeași dată în care legea a fost promulgată și publicată, respectiv 1 iulie 2020, Guvernul a transmis Curții Constituționale, fiind în mod corespunzător înregistrată, obiecția de neconstituționalitate cu privire la aceasta. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie