Sari la conținut

Decizia CCR nr. 721/2020Punctul 180

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
07.10.2020
Dosarul
722A/2020

180. Dispozițiile art. 43 prevăd următoarele: „(1) Beneficiarii documentațiilor tehnico-economice pentru care se acordă sprijinul financiar în condițiile prezentei legi, au obligația de a depune cereri de finanțare pentru proiectele pentru care au fost pregătite documentațiile tehnico-economice, în condițiile care vor fi prevăzute de ghidurile solicitantului pentru apelurile de proiecte lansate în perioada de programare 2021-2027, sub sancțiunea restituirii finanțării acordate în condițiile prevăzute de contractele de finanțare pentru pregătirea documentațiilor tehnico-economice. (2) Autoritățile de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, respectiv POIM sunt responsabile pentru emiterea titlurilor de creanță în vederea recuperării sumelor ca urmare a nerespectării de către beneficiari a obligațiilor prevăzute la alin. (1) . (3) Clauzele și condițiile de restituire a sumelor acordate drept sprijin financiar vor fi prevăzute în contractele de finanțare încheiate de autoritățile de management care acordă sprijin financiar în condițiile prezentei legi.“ ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie