Decizia CCR nr. 721/2020Punctul 169

169. Comparând art. 46 alin. (17) , criticat, cu art. 17 alin. (32) și art. 18 alin. (21) , mai sus indicate, Curtea reține că acestea reglementează, în aceeași manieră, obligația Organismului Intermediar de Transport „de a se asigura de capacitatea de administrare și financiară“ a unor entități cu privire la realizarea unor sarcini, fără a introduce anumite criterii de referință în acest sens, însă doar art. 17 alin. (32) și art. 18 alin. (21) reglementează în mod suplimentar și ipoteza în care Organismul Intermediar de Transport consideră/constată că nu este îndeplinită condiția capacității de administrare sau financiară, caz în care contractul de finanțare nu va fi încheiat. Or, pentru a da normei juridice cuprinse la art. 46 alin. (17) sens deplin, logico-juridic și coerență normativă, se impune și în acest caz introducerea unei ipoteze asemănătoare, care să reglementeze cazul în care Organismul Intermediar de Transport constată că unitățile administrativ-teritoriale/asociațiile de dezvoltare intercomunitară/asocierile dintre aceștia nu au capacitate de administrare și financiară pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice. Nefiind reglementată și această posibilitate, art. 46 alin. (17) este într-adevăr vag și vulnerabil sub aspectul eficienței și finalității sale, existând riscul real al unor blocaje în mecanismul implementării proiectelor de infrastructură rutieră sau al unor interpretări și aplicări contradictorii. În concluzie, Curtea constată că prevederile art. 46 alin. (17) nu întrunesc standardele de calitate a legii, impuse de principiul legalității consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. ...