Decizia CCR nr. 723/2020Punctul 54

54. Totodată, dată fiind reglementarea atât prin Legea nr. 55/2020, cât și prin Legea nr. 59/2020 a datei de 31 decembrie 2020 ca dată la care încetează aplicabilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020, Curtea consideră că nu se impunea în mod necesar introducerea în cuprinsul legii criticate a unei norme exprese de abrogare a acestei ordonanțe de urgență, abrogarea sa fiind implicită, începând cu 1 ianuarie 2021. De altfel, chiar art. 16 din Legea nr. 24/2000, invocat în susținerea obiecției de neconstituționalitate, dispune, la alin. (2) , că „În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.“ Or, în cazul legii de față, legiuitorul a procedat în consecință, în sensul că, pe de o parte, nu a operat o abrogare expresă, aceasta fiind implicită prin ajungerea la termen a aplicabilității prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020, iar, pe de altă parte, a încorporat în Codul muncii soluții legislative de principiu anterior adoptate prin ordonanțe de urgență ale Guvernului, dar limitate în timp ca efect juridic, conferindu-le acestora un caracter de continuitate și stabilitate juridică și sporind gradul de generalitate și universalitate al normelor ce reglementează măsurile de protecție aplicabile angajaților ca urmare a decretării stării de asediu și a stării de urgență. ...