Sari la conținut

Decizia CCR nr. 723/2020Punctul 39

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
07.10.2020
Dosarul
1.149A/2020

39. Aceeași perioadă de aplicabilitate limitată la data de 31 decembrie 2020 a fost prevăzută și prin art. I pct. 10 Legea nr. 59/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 19 mai 2020), care a introdus în cuprinsul ordonanței un nou articol, art. XIX, potrivit căruia „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv ale actelor normative care o modifică și/sau o completează ori care cuprind dispoziții care privesc aplicarea prevederilor sale, se aplică în continuare, fără întrerupere, de la data încetării stării de urgență instituite prin decret, potrivit art. 93 alin. (1) din Constituția României, republicată, pentru toate domeniile de activitate în care se mențin restricții, până la ridicarea acestora, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020.“ ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie