Decizia CCR nr. 740/2020Punctul 37
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 08.10.2020
- Dosarul
- 9.485/2/2017
37. Cu privire la critica prin care se consideră că se realizează discriminarea celor care nu își desfășoară activitatea în același domeniu în care au obținut titlul științific de doctor, Curtea reamintește că indemnizația prevăzută de art. 14 alin. (1) teza întâi partea finală din Legea-cadru nr. 153/2017 face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, stabilite de legiuitor, în limitele opțiunii sale, iar rațiunea acordării acestei indemnizații este încurajarea personalului plătit din fonduri publice de a participa activ în viața științifică, de a-și perfecționa cunoștințele într-un domeniu dat și de a-și îmbunătăți performanțele profesionale la locul de muncă (Decizia nr. 695 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2020, paragraful 13). Având în vedere scopul instituirii sporului pentru doctorat, respectiv îmbunătățirea performanțelor profesionale la locul de muncă al deținătorului titlului științific de doctor, soluția legislativă de a-i exclude de la acest beneficiu pe salariații al căror titlu științific nu face parte din domeniul lor de activitate este justificată și nu are caracter discriminatoriu. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.