Decizia CCR nr. 755/2020Punctul 14
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 22.10.2020
- Dosarul
- 11.064/3/2019
14. Tribunalul București - Secția a V-a civilă consideră că prevederile art. 17 și art. 18 din Legea nr. 33/2007 aduc atingere dreptului constituțional de a alege și de a fi ales, având în vedere perioada scurtă de timp avută legal la dispoziție, potrivit calendarului de alegeri, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 81/2019, pentru a fi depuse cele 100.000 de semnături necesare participării la alegerile europarlamentare, precum și prin raportare la resursele financiare și logistice pe care le are la dispoziție un candidat independent, așa cum este contestatoarea. Or, prevederile art. 53 alin. (1) din Constituție stipulează că „Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav“, iar art. 53 alin. (2) din Constituție dispune că „Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară întro societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății“. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.