Sari la conținut

Decizia CCR nr. 776/2020Punctul 58

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.10.2020
Dosarul
605

58. În vederea realizării acestui scop, legea prevede că terenurile aflate în proprietatea „asociației agricole a unităților de cult, precum și cele dobândite ulterior de această asociație“ - stabilite în art. 2 și 3 din lege - „vor fi reorganizate prin comasare la cererea asociației agricole prin schimburi de terenuri, de suprafețe egale, cu Agenția Domeniilor Statului pe amplasamente agreate“ (art. 2 din lege). Art. 4 din lege prevede procedura și termenele aplicabile schimburilor de terenuri în cauză, precum și regula potrivit căreia aceste schimburi de terenuri se fac fără plata unor diferențe între valorile de circulație a terenurilor. În sfârșit, art. 5 din lege prevede că „prin derogare de la prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, transferurile drepturilor de proprietate realizate în condițiile prezentei legi sunt scutite de la plata impozitului pe venitul obținut din transferul terenurilor agricole.“ ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie