Decizia CCR nr. 806/2020Punctul 5
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 10.11.2020
- Dosarul
- 32.802/3/2015
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție, deoarece utilizarea căilor de atac în materia insolvenței depinde de verificarea Buletinului procedurilor de insolvență, care nu este o publicație gratuită, iar, pentru a putea beneficia de informațiile pe care le conține, legea instituie o obligație de plată a unei taxe. Or, în acest context, intervine o discriminare pe criteriul averii între persoanele care își permit să achite un abonament la această publicație specifică, în raport cu cele care nu dețin sumele necesare realizării unui asemenea abonament, mai ales că nu în toate cazurile aceste persoane au calitatea de profesionist. Această inegalitate este creată și între participanții la procedura insolvenței care au domiciliul/sediul în România și cei din alte state ale Uniunii Europene pentru care comunicarea actelor de procedură se realizează potrivit Codului de procedură civilă. Prin urmare, aceste aspecte conduc și la încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil, a dreptului de proprietate privată, a înfăptuirii justiției, context în care dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.