Decizia CCR nr. 822/2020Punctul 20

20. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că textul de lege criticat nu îngrădește dreptul părților la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, care reglementează competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată. Curtea a statuat, astfel, că art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu îngrădește accesul liber la justiție al persoanelor interesate, ci, dimpotrivă, reglementarea competenței teritoriale a instanțelor judecătorești în cauzele având ca obiect plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției este menită să dea expresie normei constituționale mai sus menționate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliției rutiere. Totodată, Curtea a statuat că stabilirea competenței teritoriale unice a instanței de judecată pentru soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei/unor contravenții la circulația pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general și obiectiv, și anume cel al locului unde a fost săvârșită și constatată contravenția, ceea ce este pe deplin justificat și rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenții, și anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele care circulă pe drumurile publice și care trebuie să respecte aceleași reguli de circulație prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. ...