Decizia CCR nr. 870/2020Punctul 30

30. Referitor la prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 și ale art. 3 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) , ale art. 9 lit. a) și ale art. 42 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, în ceea ce privește critica potrivit căreia prin reglementarea pe calea ordonanței de urgență în materia taxelor judiciare de timbru se aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (6) și art. 139 și, implicit, celor ale art. 21, Curtea a reținut, pe de o parte, că, potrivit jurisprudenței sale, sintagma „numai prin lege“ din cuprinsul art. 139 alin. (1) din Constituție are semnificația de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite și taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare ca forță juridică legii. În această categorie nu intră însă ordonanțele emise de Guvern, ci hotărârile Guvernului, care se emit pentru organizarea executării legilor, ordinele miniștrilor etc. (a se vedea Decizia nr. 299 din 6 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 17 ianuarie 2002). De asemenea, din coroborarea dispozițiilor constituționale ale art. 139 cu cele ale art. 56, Curtea a observat că acestea instituie garanția că obligația constituțională a cetățenilor de a contribui prin impozite, taxe și alte contribuții, venituri la bugetul de stat, se face în condițiile legii. ...