Sari la conținut

Decizia CCR nr. 60/2021Punctul 25

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
26.01.2021
Dosarul
2.061A/2020

25. Curtea reține că acest criteriu nu este rezonabil, deoarece momentul dobândirii handicapului grav, prin raportare la cel al asigurării în sistemul Legii nr. 72/2016, nu schimbă cu nimic situația obiectivă în care se află toții asigurații cu handicap grav din acest sistem. Astfel, dacă soluția legislativă criticată sar menține, ar fi posibil, în fapt, ca dintre doi asigurați care au dobândit același handicap grav, să beneficieze de reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare în condițiile legii criticate doar acela dintre ei al cărui handicap grav este preexistent asigurării în sistemul Legii nr. 72/2016. Această diferență dintre cei 2 asigurați, deși reală, nu este, totuși, relevantă, dacă se ține seama de scopul urmărit de legiuitor prin acordarea beneficiului reducerii vârstei de pensionare. Acest scop constă în compensarea, parțială sau totală, a dezavantajelor personale și sociale generate de dobândirea handicapului grav. Or, asiguratul care dobândește handicapul grav ulterior intrării în sistemul Legii nr. 72/2016 nu se află într-o situație mai bună decât asiguratul cu handicap grav preexistent la momentul asigurării pentru a se putea, eventual, susține refuzul acordării beneficiului. Prin urmare, dacă legiuitorul dorește să îi protejeze, prin reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare, pe asigurații cu handicap grav preexistent la momentul asigurării de efectele inerente acestei condiții dezavantajoase, atunci el trebuie să îi protejeze, în egală măsură, și pe asigurații care au dobândit handicapul grav ulterior momentului asigurării. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie