Decizia CCR nr. 136/2021Punctul 23

23. Prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, anterior citată, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, interpretând dispozițiile art. 5 paragraful 1 din Convenție, a stabilit că faptele care dau naștere la bănuieli care justifică arestarea persoanei în cauză nu trebuie să fie de același nivel ca acelea necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru a fundamenta o anumită acuzație; acestea au a fi probate în faza ulterioară a urmăririi penale angajate împotriva persoanei reținute. Absența inculpării sau a trimiterii în judecată a acestei persoane nu presupune, în mod necesar, că o privare de libertate pentru existența unor bănuieli legitime de săvârșire a unei infracțiuni nu ar fi conformă scopului dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) ; existența acestui scop trebuie privită independent de realizarea lui, pentru că textul discutat nu impune ca poliția sau autoritatea care dispune arestarea să fi adunat probe suficiente pentru a formula o acuzație completă, fie în momentul arestării, fie pe timpul reținerii provizorii, care este limitată în timp (Hotărârea din 28 octombrie 1994, pronunțată în Cauza Murray împotriva Regatului Unit). ...