Decizia CCR nr. 225/2021Punctul 39
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 31.03.2021
- Dosarul
- 620C/2021
39. Cu referire la procesul de legiferare ce are ca obiect adoptarea Regulamentului unei Camere a Parlamentului, de desfășurare a ședințelor comune sau a hotărârilor subsecvente de modificare sau completare ale acestora, Constituția nu cuprinde norme care să vizeze modul de lucru al comisiilor parlamentare, ci al Camerelor parlamentare care trebuie să respecte regulile esențiale privind cvorumul de participare [art. 67] și majoritatea de vot [art. 76]. Celelalte aspecte, referitoare la modul de inițiere a hotărârii și de desfășurare a procedurii de dezbatere și votare a acesteia, nu sunt reglementate prin Constituție, iar Curtea nu are competența de a efectua un control de conformitate a hotărârii astfel adoptate cu prevederile regulamentului însuși. În această ipoteză, Regulamentul Camerei Deputaților nu este normă de referință în exercitarea controlului de constituționalitate și, cu atât mai puțin, nu pot fi nici ordinele secretarilor generali ai Camerelor Parlamentului, Curtea Constituțională neavând nicio competență în această privință, care se subsumează unor chestiuni de procedură parlamentară (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 11 mai 2018, paragraful 36). ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.