Sari la conținut

Decizia CCR nr. 232/2021Punctul 4

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
07.04.2021
Dosarul
8.078/301/2017

4. Scopul instituirii acestei indemnizații a fost acela de a contribui din punct de vedere material la creșterea copilului în vârstă de până la 2, respectiv 3 ani, după caz, drepturile bănești astfel acordate având o destinație precisă și bine delimitată. Părintele/Adoptatorul dispune de o sursă de venit care să permită îngrijirea corespunzătoare a copilului său pe perioada concediului de creștere. Este adevărat că indemnizația se calculează în funcție de veniturile realizate, însă acest aspect nu o califică, sub aspectul naturii sale juridice, drept un venit realizat din salarii și asimilate salariilor, din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Doar calculul său se face pe baza acestor venituri, iar natura sa juridică, indiscutabil, este aceea de drept de asigurări sociale; acest drept este plătit de stat, iar beneficiarul său nici măcar nu a contribuit cu o anumită sumă în acest sens. Suma astfel plătită este menită să încurajeze natalitatea și să contribuie, în mod eficient, la creșterea și îngrijirea copiilor. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie