Sari la conținut

Decizia CCR nr. 426/2021Punctul 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
17.06.2021
Dosarul
4.883/3/2016

17. De asemenea, se invocă jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015) și se arată că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică numai în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată. Ca atare, și în cazul Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, instanța de contencios constituțional și-a confirmat propria practică în materia efectelor deciziei de admitere a unei excepții, iar instanța supremă și-a depășit atribuțiile și a încercat să adauge la ceea ce a pronunțat Curtea Constituțională, limitându-se în mod vădit accesul la justiție, chiar dacă este avută în vedere o cale extraordinară de atac, precum cea a recursului. Totodată, nu există nicio prevedere legală care să dea posibilitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție să modifice interpretarea Curții Constituționale sau, mai mult, să adauge la aceasta. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie