Sari la conținut

Decizia CCR nr. 569/2021Punctul 23

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.09.2021
Dosarul
1.307/3/2015

23. În continuare, Curtea observă că în prezenta cauză nu sunt aplicabile cele reținute prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, prin care a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională. Admiterea excepției cu acel prilej a avut ca temei încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât legiuitorul a stabilit un prag valoric prin care nu a asigurat o protecție egală a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, creând discriminări între cetățeni - în ceea ce privește dreptul de a formula o cale de atac - în funcție de valoarea cererii adresate instanței judecătorești. Este vorba despre o discriminare pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiași categorii de persoane care au formulat cereri evaluabile în bani. Or, aceste considerente nu sunt aplicabile în cauza de față, unde criteriul folosit este cel al materiei, care poate fi stabilit de legiuitor potrivit opțiunii sale, fără a se putea pune semnul egalității între persoane care au litigii din materii diferite. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie