Sari la conținut

Decizia CCR nr. 569/2021Punctul 7

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.09.2021
Dosarul
1.307/3/2015

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că începând cu anul 2010 legiuitorul a exclus de la exercitarea recursului, cale extraordinară de atac, litigiile având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Deși instanța constituțională a conturat o jurisprudență în sensul constituționalității dispozițiilor legale criticate, apreciază că în cauză are relevanță Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 numai în ceea ce privește sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, realizând astfel un reviriment al jurisprudenței sale anterioare. Pornind de la considerentele acestei decizii cu privire la reducerea marjei de apreciere a legiuitorului în domeniul căilor extraordinare de atac, cu scopul de a asigura un standard adecvat de protecție în conformitate cu art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție, arată că înțelege să supună evaluării Curții și standardul de protecție oferit de legiuitor prin excluderea de la controlul de legalitate pe calea recursului a proceselor având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Așadar, consideră că această excludere excedează caracterului echitabil al procesului, reprezentând, totodată, o limitare artificială care nu este de natură a avea o justificare obiectivă și rezonabilă. Limitările accesului liber la justiție, deși permise, nu trebuie să afecteze însăși substanța acestui drept, astfel încât trebuie să urmărească întotdeauna un scop legitim, rămânând proporționale cu acesta. Curtea Constituțională a ridicat proporționalitatea la rang de principiu constituțional (Decizia nr. 139 din 14 decembrie 1994), care este, de asemenea, consacrată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului drept un principiu de bază inerent Convenției (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei). Verificarea principiului proporționalității impune compararea intereselor, respectiv verificarea adecvării lor ca scop, în așa fel încât limitarea exercițiului unui drept să nu depășească ceea ce este strict necesar pentru satisfacerea unui interes public. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie